Executarea silită a creanţelor bancare cesionate
Executarea silită a creanţelor bancare cesionate între pragmatism şi inadmisibilitatea unor drepturi
Amânarea urmăririi silite vs. suspendarea executării silite
I. Cauza pe scurt
În speţă Debitorii au formulat contestaţie la executare silită, procedura vizând urmărirea bunului imobil a unui co-garant ipotecar, titlul executoriu fiind reprezentat de un Contract de Credit Maxicredit, cesionat unui vehicol comercial cu răspundere limitată (SRL) specializat în colectări de creanţe. Colectorul de creanțe a demarat procedura executării silite.
Contestaţia avea, printre altele, drept obiect: (i) lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului [art. 399 alin. 1 Cpc], (ii) constatarea caracterului abuziv al clauzelor din Contractul de Credit, beneficiind şi de jurisprudenţa europeana favorabila [Cauza Aziz C‑415/11[1], pronunţarea din 14.03.2013][2].
În acest context, ar fi fost prioritară examinarea clauzelor abuzive mai ales în condiţiile în care titlul de creanţă nu este un act jurisdicţional[3], iar măsura amânării şi-ar fi regăsit o aplicare pragmatică dintr-o nouă perspectivă, cea a practicii comunitare. Una dintre solicitările analizate de instanţă, o constituie cererea Debitorului, prin avocat, de a se amâna urmăririle silite în temeiul art. 379 alin. 2 Cpc [“Dacă datoria consistă în sumă nelămurită, urmăririle se vor amâna, până ce, mai întâi, se va face lichidarea”].
Nelămurirea cu privire la modul de determinare a sumei solicitate a existat atât anterior începerii executării silite, cât și ulterior, fapt care rezultă din numerosele notificări depuse la dosarul cauzei adresate BCR, iar ulterior si Suport Colect SRL care a cumparat creanța, prin care au fost solicitate informații cu privire la modul de calcul/formula matematică a dobânzii. Toate Notificările emise au rămas fără raspuns în sensul solicitat, nici una dintre cele două societăți nu au arătat care este modul de calcul al dobânzii.
Pentru stabilirea cuantumului creanţei, a modului de calcul şi nu numai, Debitorul contestator a depus Contractul de Credit Bancar, Condițiile Generale de Creditare-Anexa la Contractul de Credit precum și alte înscrisuri emise de Contestatori, Cedentul şi Cesionarul creanţei.
Pentru istoricul cauzei menționăm că, Contestatorii au solicitat Expertiză, care a fost – încuviințată și administrată dar la un termen ulterior pronunţării asupra solicitării Amânării Executării Silite[respingere] şi după adjudecarea bunului imobil supus executării [!].
Expertiza a fost necesara pentru (i) a fi determinată/lămurită suma dar și pentru (ii) a se stabili dacă, la data începerii executării silite, creanța îndeplinea toate cele trei caractere cumulative conform legii. Concluziile expertului numit și ale expertului-parte au fost aceleași: (i) suma solicitată de creditorul-cesionar era incorect determinată nefiind în confomitate cu titlul iar (ii) la data începerii executării silite, debitorul avea efectuate plăți în avans.
II. Motivarea instanţei in extenso transcrisă din încheierea cu pricina [sublinierile şi unele note îmi aparţin; unele erori dactilo şi de exprimare aparţin redactorului încheierii]
“[…] Relativ la cererea formulată de contestatori, prin apărător prin care se solicită ca instanţa să dispună amânarea executării silite contestate în prezenta cauză instanţa reţine că o astfel de solicitare este inadmisibilă.
Temeiul invocat în susţinerea acestei cererii, art. 379 alin 2 cod procedură civilă nu poate privi o soluţie ce se poate în contestaţia la executare şi prin care să se poată obţine o suspendare a executării silite (întrucât acesta ar fi efectul unei aşa zise amânări). Textul invocat este în strânsă legătură cu alineate ale aceluiaşi art. 379 Cod procedură civilă şi nu are o aplicabilitate în sensul intenţionat de contestatori – împiedicarea forţată a desfăşurării executării silite.
Instanţa reţine că din întreaga reglementare a executării silite nu rezultă o altă concluzie decât aceea că o executare odată pornită nu poate împiedicată a se desfăşura forţat decât prin procedura suspendării executării silite reglementată prin dispoziţiile art. 403-404 Cod procedură civilă şi/sau prin alte dispoziţii speciale şi, în afara acestor prevederi exprese, numai cu depunerea unei cauţiuni (pentru a se proteja şi interesele creditorului).
“Amânarea” menţionată la art. 379 alin. 2 nu poate fi interpretată în sensul unei suspendării a executării silite şi mai mult, niciodată o cererea ce poate fi adresată în cursul procedurii unei contestaţii la executare.
Pornind de la alin. 1: “Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă”, cel de-al doilea aliniat nu introduce decât o precizare oarecum redundantă, întrucât este evident că pentru a demara executarea silită sau pentru a o duce la îndeplinire, creditorul şi executorul trebuie să ştie care este suma ce se va executa silit sau cel puţin care sunt criteriile de determinare, dacă creanţa este certă, exigibilă şi determinabilă.
Prin urmare, alin, 2: “Dacă datoria consistă în sumă nelămurită, urmăririle se vor amâna, până ce, mai întâi, se va face lichidarea” trebuie interpretat în sensul că în cazul în care creanţa nu este lichidă, adică determinată (dar determinabilă), în mod obiectiv nu se poate păşi la următorul act de executare silită fiind necesar mai întâi a se determina creanţa. Astfel, dacă titlul ce urmează a se pune în executare conţine o creanţă, certă şi exigibilă, dar care nu este determinată, nu se poate emite somaţia către debitor în lipsa acestei determinări, întrucât debitorului trebuie să i comunice exact cuantumul sumei pe care o are de plată.
Prin urmare, expresia “urmăririle se vor amâna, până mai întâi, se va face lichidarea” reprezintă un impediment tehnic obiectiv pe care creditorul nu îl poate înlătura decât prin determinarea creanţei,“chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”, iar lichidare înseamnă chiar operaţiunea de determinare.
În consecinţă, “amânarea” este o situaţie sau o dificultate în care se află creditorul, înlăturabilă prin “lichidare”.
Alin. 4 ne arată: “creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă perin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.”
Prin urmare, “lichidarea” se poate face prin solicitarea părerii unui specialist sau prin alte modalităţi ce pot rezulta prin însuşi titlul sau altor înscrisuri în sensul celor descrise de alin. 4.
“Nelămurirea” debitorului cu privire la modul cum a fost determinată creanţa pusă în executare, lămurirea înţelesului titlului executoriu, contestarea modului de calcul precum şi orice alte aspecte se poate invoca şi valorifica în cadrul procedurii contestaţiei la executare, mijloc procedural pus la îndemâna oricărei persoane interesate sau vătămate prin executare. Modul cum creditorul “lichidează” creanţa nu reprezintă “sumă nelămurită” în sensul dorit alin 2 al art 379 cod procedură civilă pentru debitor.
Astfel, odată ce creditorul a determinat creanţa sa (se poate să nu fie neapărat corect aspect ce se poate invoca ulterior) “urmăririle” nu se mai pot amâna, iar “nelămuririle” debitorului reprezintă motive de contestaţie la executare valorificabile în această procedură, deopotrivă cu posibilitatea de a obţine suspendarea executării silite.
Având în vedere cele precizate instanţa va constata că orice solicitare prin care se tinde la împiedicarea continuării executării silite pe parcursul judecării contestaţiei la executare nu se poate exercita decât în cadrul strict şi expres reglementat prin art, 403 Cod procedură civilă, orice altă cerere prin care se tinde la obţinerea aceluiaşi efect, dar cu ocolirea dispoziţiilor art. 403 fiind inadmisibilă.
Drept urmare şi cererea contestatorilor din prezenta cauză se va declara inadmisibilă şi se respinge ca atare.
Pentru aceste motive în numele legii Dispune:
Respinge cererea contestatorilor cu privire la amânarea executarii silite ca inadmisibilă.[…] Cu cale de atac odată cu fondul pentru toate chestiunile puse în discuţie şi soluţionate. “
III. Argumentele noastre pro amânare
§1. Urmărire vs. Executare
- Este amânarea urmăririi silite o cerere legitimă, o acţiune aparte? A fost legiuitorul foarte précis sau redundant la modul nefericit? La aceste întrebări posibile, dar şi altora de acest gen, instanţa a dat răspunsuri, a interpretat legea şi a emis decizii pe care le-a şi motivat contradictoriu. Decizii cu care nu suntem de acord.
- Starea de fapt creionată de (i) inexistenţa practicii în privinţa “cererii de amânare” şi (ii) o doctrină favorabilă[4] dar, probabil considerată prea veche pentru a fi luată în consideraţie, poate şi (iii) obişnuinţa acestor vremuri de a considera că beneficiarii de credite sunt debitori de profesie, creează premizele îndoielii judecătorului. Simplul fapt al recentei înlocuiri a normelor de procedură in corpore, îmbie instanța la respingerea unei atari cereri “originale” formulatăpentru că aceasta pur și simplu nu mai dorește să își asume crearea unei jurisprudențe noi pentru norme de procedură deja înlocuite, chiar dacă litera și spiritul legii nu ar trebui să țină seama de birocrația legislativă.
- Cererea de Amânare nu este atât de stranie precum pare şi nici nu este rezultatul unei intepretari doctrinare sau de nişă, aşa cum erau unele acţiuni pe durata aplicării vechiului Cod Civil care au creat jurisprudenţă şi de care nimeni nu s-a îndoit; aceste practici au creat drept materializat în Noul Cod Civil.
- Contestaţia la executare, şi în alte cazuri, opoziţia la executare, are în domeniul ei de aplicare: (i) executarea silită în ansamblul ei format din urmăriri, (ii) actele de executare ale oricărei forme sau modalităţi de executare, (iii) cererea de lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului şi (iv) luarea de măsuri împotriva pasivităţii executorului [art. 399 Cpc]
- Legea dă dreptul la contestaţie tuturor celor interesaţi sau vătămaţi, tocmai pentru că garanţiile jurisdicţionale ataşate fiecarei norme execuţionale în parte, trebuie să includă drepturi exprimabile pentru toţi participanţii la procedură care ar putea fi lezaţi de executare.
- Nu este aceptabilă ideea ca doar Creditorul poate avea drepturi în legătură cu lamurirea/lichidarea sumei, așa cum reiese din Încheierea antementionată[5].
§2. Amânare vs. Suspendare
- Credem că, în acest dosar, instanţa, stabilind premizele emiterii deciziei sale, şi-a minat propriul silogism judiciar prin promovarea “conceptului de bază” pe care a clădit întregul raţionament AMÂNARE = SUSPENDARE[6].
- În opinia noastră, suspendarea cu plata unei cautiuni a primit de la legiuitor o reglementare foarte precisă, efectul pentru executor fiind unul singur şi anume, abţinerea de a efectua orice fel de act de executare [cu excepţia actelor de conservare] până la soluţionarea în instanţă a litigiului care a generat măsura suspendării.
- Legiuitorul a dispus expres pe de altă parte că, “urmăririle se vor amâna” fără cauțiune. Aşadar nu actele de executare, nu executarea însăşi va fi împiedicată, doar urmăririle sunt întrerupte temporar. Executorul poate să facă orice fel de acte pe durata amânării: să ia măsuri de indisponibilizare, să comunice cu registrele publice, să identifice bunuri, să aplice sechestru sau popriri, să evalueze bunurile etc. Ce însă nu ar putea, în opinia noastră şi conform textului de lege menţionat, ar fi vânzarea de bunuri până nu se face, mai întâi, lichidarea [determinarea] creanţei pentru care se face urmărirea.
- Finalizarea urmăriri [vânzarea imobilului], în lipsa lichidării creanţei, este un non-sens şi o acţiune discreţionară a creditorului, având în vedere că exercițiul drepturilor sale în acest mod ar afecta în mod nejustificat de mult patrimoniul debitorului însuşi. Chiar și debitorii bancari au drepturi, nu-i aşa?
- Unul dintre drepturile ,, debitorului” contestator este acela de a fi ”lămurit’ cu privire la suma pentru care s-a început executarea. Acest drept poate fi exercitat în cadrul contestației la executare prin chiar ’’procedura’’ lămuririi conform art. 399 alin. 1 C. proc. civ.
- Ori, titlul executoriu în cauză este un Contract de Credit Maxicredit BCR – cunoscut jurisprudenţei naţionale prin standardizare, imprecizie şi diverse interpretări – care include formule de calcul, criterii de determinare a unor sume, clauze contradictorii, indici de referinţă EURIBOR/LIBOR calculaţi de organizaţii bancare internaţionale zilnic /lunar /trimestrial /semestrial şi anual, dobânzi de referinţă bancare necuantificate, dobânzi variabile care în speţa noastră variază exclusiv crescând în condițiile în care indicii EURIBOR/LIBOR în funcție de care se calcula dobânda erau și sunt în scădere [!!!]
- Acest titlu conţine elemente de determinare ale creanţei, iar lămurirea solicitată instanţei pe calea contestaţiei a trebuit să opereze cu aceste criterii, după analizarea lor în şedinţă şi după utilizarea lor de către expert. Aşadar acest titlu nu conţine creanţa însăşi; creanţa din somaţia executorului NU figurează în titlu [!].De aici, dar și din starea de fapt anterioară litigiului, decurge necesitatea urgenței şi corectei determinări în caz de dubiu
- În speţă, am amintit deja, BCR dar şi Suport Colect [Cesionar] au solicitat “debitorului” contestator un procent ’’total’’ de 10,4% cu titlu de dobândă deși indicii antemenționați erau și sunt în scădere. În plus, menționăm că, calculele depuse în apărare conțineau și sume diferite. De aici provine interesul şi îndoiala legitimă a debitorilor cu privire la cuantumul sumei şi la caracterele cumulative ale creanţei [cert, lichid şi exigibil] conform cu art 379 Cod proc.civ.
- Instanţa însăşi este de acord, în interpretarea ei, cu necesitatea determinării sumei de către creditor sau prin intermediul unui “specialist” [expert n.n.], pentru a se respecta necesitatea legală expresă şi anume nevoia de “osebite socoteli” şi la acest punct şi noi suntem de acord cu judecătorul, care, a dispus această măsură necesară iar expertiza a fost administrată, din păcate însă după pronunţarea pe cererea de amânare [respingerea].
- Tot instanţa stabileşte însă şi condiţiile paradoxului judiciar din încheierea transcrisă mai sus: deşi este de acord că lichidarea/determinarea creanței executate este o operaţiune necesară şi că lichidarea/determinarea poate să o facă un expert/specialist, judecătorul sustrage, prin interpretare, din patrimoniul debitorului, dreptul de a solicita această lichidare/determinare, drept pe care îl plasează exclusiv în patrimoniul creditorului [a se vedea mai sus infra 5]. Apoi, stabileşte că singura modalitate de „împiedicare” a executării silite este suspendarea cu cauţiune [art. 403-404 Cod proc. civ.]. Așadar, datorită axiomei de la care a plecat raţionamentul juridic – AMÂNARE = SUSPENDARE, nici măcar creditorul nu ar putea cere amânarea pe acest temei art. 379 alin. 2 Cod proc. civ., pe calea contestaţiei la executare.
- În cererea noastră, contestaţia este la titlu – Contract de Credit Bancar- vizând creanţa însăşi şi caracterele ei cumulative necesare pentru ca titlul să fie executoriu în sensul art. 379 Cod proc. civ., iar măsura amânării urmăririi a fost solicitată datorită (i) modalității neclare de determinare a creanţei bancare în raport cu titlul/indicii aplicabili şi (ii) pentru a întrerupe finalizarea urmăririi imobiliare până la lichidarea creanţei.
- În speţă, nu s-a dorit încetarea “forţată[7]” a tuturor operaţiunilor de executare, ci numai amânarea finalităţii urmăririi şi anume amânarea vânzării bunului pentru a se putea stabili în prealabil dacă titlul era într-adevăr executoriu adică de a se concluziona (i) dacă suma pretinsă era datorată la data începerii executării silite şi (ii) care era cuantumul acesteia, având în vedere dubiul indus de creditorul-cesionar care, a refuzat repetat să dea lămuriri cu privire la modul de calcul/formula matematică a dobânzii.
- Instanţa a procedat contradictoriu: a respins cererea de amânare ca inadmisibilă pe calea contestaţiei, neconsiderând-o un obiect posibil al unei cereri procedurale, ci doar un “impediment obiectiv” pentru care numai creditorul ar deţine dreptul exclusiv de a-l clarifica. DAR, aceeași instanţa acceptă faptul dovedit că, suma şi exigibilitatea trebuie determinate şi a admis efectuarea expertizei, însă după respingerea amânării.
- Imediat după respingerea amânării, înainte de administrarea probei cu expertiza, imobilul a fost adjudecat iar preţul distribuit.
§3. Concluzii… nedefinitive, dar irepresibile
- Apreciem că legiuitorul a reglementat în mod expres amânarea ca modalitate suplimentară, fără dare de cauţiune, pentru ca toți participanţii la executare şi nu doar creditorii să poată avea controluli al cuantumului și exigibilității creanţei, mai ales o creanţă care necesită o determinare atât de tehnică cum este acest contract de credit Maxicredit şi cum este, de regulă, orice creanţă bancară care implică consumatori.
- “Osebita socoteală” era în opinia noastră, prioritară şi impunea amânarea, pentru ca finalitatea urmăririi prin vânzarea imobilului să poată fi în mod cert circumscrisă cuantumului précis al sumei la care creditorul avea sau nu dreptul.
- Judecând amânarea ca suspendare, instanţa nu a putut decât să respingă cererea făcând eforturi de interpretare, inclusiv prin aserţiunea că o normă atât de generală cum este cea din art. 379 alin. 2 Cod proc. civ. ar crea drepturi exclusiv pentru creditor pentru determinarea propriei creanţe [de ce nu și obligaţia de a determina suma?]. Debitorul neavând altă cale, susține aceeași instanță, decât contestaţia la executare şi suspendarea pentru a-şi exprima drepturile sale, a-şi clarifica “nelămuririle” şi a corecta orice neregulă.
- Pe întreg cuprinsul Cărţii a V-a, acolo unde legiuitorul a considerat necesar să numească expres pe creditor distinct de debitor, a facut-o, mai puţin la art. 379 Cpc; norma este în opinia noastră una imperativă şi cu aplicabilitate generală și nu vizează doar pe creditor.
- Prin cererea de executare silită, creditorul are obligația de a prezenta o creanță determinată “chiar greșit” [vezi mai sus infra 5], pentru care sa se încuviințeze și șă înceapă, de exemplu, urmărirea imobiliară. Astfel că odată ce creanța a fost determinată prin cererea de executare iar executarea imobiliară a pornit, dacă debitorul este nelămurit cu privire la creanța pentru care s-a început urmărirea, poate solicita și obține amânarea urmăririlor pe calea contestației.
- Motivarea soluției este vădit contradictorie în acest sens; deși judecătorul admite că:
“Nelămurirea” debitorului cu privire la modul cum a fost determinată creanţa pusă în executare, lămurirea înţelesului titlului executoriu, contestarea modului de calcul precum şi orice alte aspecte se poate invoca şi valorifica în cadrul procedurii contestaţiei la executare, mijloc procedural pus la îndemâna oricărei persoane interesate sau vătămate prin executare.”
totuși, stabilește că:
„Modul cum creditorul “lichidează” creanţa nu reprezintă “sumă nelămurită” în sensul dorit alin. 2 al art. 379 Cod procedură civilă pentru debitor.
Astfel, odată ce creditorul a determinat creanţa sa (se poate să nu fie neapărat corect aspect ce se poate invoca ulterior) “urmăririle” nu se mai pot amâna, iar “nelămuririle” debitoruluireprezintă motive de contestaţie la executare valorificabile în această procedură, deopotrivă cu posibilitatea de a obţine suspendarea executării silite.”
…respingând ca indmisibilă cererea de amânare.
7. De asemenea, instanţa (i) a trecut fără explicaţii peste distincţia din codificare: “amânarea urmăririlor” [art. 379 Cod. proc. civ.] fără cauțiune versus “suspendarea executării” [art. 403 Cod. proc. civ.] şi (ii) s-a pronunţat de asemenea pe „amânarea executării” iar cererea debitorului era pentru “amânarea urmăririi” [vezi supra IV. 3].
8. În Raportul de Expertiză împotriva căruia nu s-au formulat obiecțiuni – probă administrată după respingerea amânării, se menţionează că: (i) la datacesionării creanței, debitorii bancari plătiseră în plus către creditor suma de123 EURO, (ii) la data începerii executării silite, debitorii bancari plătiseră în plus către creditori suma de peste 3.000 EURO, (iii) indicele EURIBOR în funcție de care se stabilea dobânda, a scăzut de 4,516 ori în intervalul de calcul relevant, (iv) dobânda scăzând de la 6,630%-2,430% în intervalul de calcul relevant, totul raportat la obligaţiile contractuale şi la criteriile de lichidare/determinare conţinute în….”titlu”…
9. Reamintim că dobânda solicitată de creditor era de 10,4%, nefiind corelată cu scăderea indicelui EURIBOR.
10. După respingerea amânării și adjudecarea imobilului, debitorii au evacuat imobilul de bună voie din varii motive.
11. De aceea, amânarea era o soluţie pragmatică, care nu lipsea creditorul de obiectul urmărit, nu oprea executorul din activităţile sale mai puţin vânzarea, ducea la evitarea unei evacuări pentru o creanţă nescadentă conform expertizei, permitea creditorului actualizarea creanţei pe durata amânării, dar nu permitea un arbitrariu şi anume adjudecarea în lipsa lichidării prin “osebita socoteală” şi mai ales, era o măsură legală.
12. Considerăm totodată că instanţa mai avea o cale suplimentară, suplă, novatoare, legală şi anume, aceea de folosi şi de a da utilitate amânării aşa cum este prevăzută în “legea naţională”, pentru a se pronunţa cu prioritate asupra clauzelor abuzive din oficiu, conform noii practici comunitare care reclamă această prioritate [Cauza Aziz amintită mai sus şi Cauza C-618/10[8] Banco Español de Crédito SA Împotriva Joaquín Calderón Camino], bunul imobil fiind indisponibilizat de executor şi colectarea creanţei securizată.
Mai sunt multe de spus şi de făcut iar dosarul merge mai departe în liniştea asurzitoare a “sălii paşilor pierduţi”…
[1]http://curia.europa.eu/juris/document/
[2] Mulţumiri pe această cale echipei Juridice.ro pentru prompta informare din 18.03.2013: CJUE. Lipsa de conformitate între dreptul Uniunii şi dreptul spaniol ref. caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract de împrumut cu garanție imobiliară http://www.juridice.ro/248598/cjue-lipsa-de-conformitate-intre-dreptul-uniunii-si-dreptul-spaniol-ref-caracterul-abuziv-al-unei-clauze-dintr-un-contract-de-imprumut-cu-garantie-imobiliara.html
[3] Despre creditul ipotecar și executarea silită, Juridice.ro 20 martie 2013, Mihaela Mazilu Babel,http://www.juridice.ro/249335/despre-creditul-ipotecar-si-executarea-silita.html
[4] Prof. dr. Savelly Zilberstein, prof. dr. Viorel Mihai Ciobanu, Drept Procesual Civil, Executarea Silită vol. 1, Lumina Lex 1996, p. 88-89 şi prof. dr. Gabriel Boroi, Dumitru Radescu, Codul de Procedură Civilă – Comentat şi Adnotat, Ed. All 1996, p. 653-654
[5] „Modul cum creditorul “lichidează” creanţa nu reprezintă “sumă nelămurită” în sensul dorit alin. 2 al art 379 cod procedură civilă pentru debitor. Astfel, odată ce creditorul a determinat creanţa sa (se poate să nu fie neapărat corectaspect ce se poate invoca ulterior) “urmăririle” nu se mai pot amâna, iar “nelămuririle” debitorului reprezintă motive de contestaţie la executare valorificabile în această procedură, deopotrivă cu posibilitatea de a obţine suspendarea executării silite.”
[6] „Temeiul invocat în susţinerea acestei cereri, art. 379 alin. 2 Cod procedură civilă nu poate privi o soluţie ce se poate în contestaţia la executare şi prin care să se poată obţine o suspendare a executării silite (întrucât acesta ar fi efectul unei aşa zise amânări).”
[7] ’’ Instanţa reţine că din întreaga reglementare a executării silite nu rezultă o altă concluzie decât aceea că o executare odată pornită nu poate împiedicată a se desfăşura forţat decât prin procedura suspendării executării silite reglementată prin dispoziţiile art. 403-404 Cod procedură civilă şi/sau prin alte dispoziţii speciale şi, în afara acestor prevederi exprese, numai cu depunerea unei cauţiuni (pentru a se proteja şi interesele creditorului).’’
[8] http://curia.europa.eu/juris/
Ana TRUȚĂ, avocat
Petru HOBINCU, consilier juridic